Bunele maniere se învață în copilăria mică și se completează pe parcursul vieții

Astăzi despre cât de mult cred în puterea învățării bunelor maniere începând de la vârste mici. Practic mă obsedează!

Mulți adolescenți și tineri vin la terapie, problematica este diversă, însă linia comună este mereu aceeași: lipsa autocontrolului, lipsa conștientizării sinelui și credința că ceilalți sunt datori să ne placă doar pentru că ne-am născut. Când mă adresez acestor clienți aflați puțin înainte de vârsta primei tinereți, constat că este extrem de dificil să instalez un acoperiș scump când pereții sunt instabili, când fundația lipsește și când practic întreaga casa este șubredă și stă să cadă. La cutremure se clatină ca un castel din cărți de joc!

Educația în Romnânia, cu unele excepții, s-a rezumat la "spune sărumâna lu' doamna", "nu răspunde obraznic", "ce-o să zică lumea". Educația înseamnă mult mai mult decât o serie de formule de politețe și primele cu care trebuie început sunt bunele maniere complexe. Mai ales că manierele nu sunt chiar atât de greu de învățat și pot masca mari carențe de caracter.

Educația înseamnă inhibarea instinctelor. Începeți cu bunele maniere la masă, încă de când copilul poate ține o furculiță în mână. Aria beneficiilor pe care le obținem este mult mai largă decât simpla imagine ordonată și elegantă a persoanei. Este începutul stimei de sine, este începutul conștientizării propriilor gesturi, este începutul autocontrolului.

Așezați masa corect, dacă se poate puneți două rânduri de tacâmuri, unul pentru aperitiv, unul pentru felul principal, furculița în stânga, lingura și cuțitul în dreapta. Așezați și un șervet de pânză pe care trebuie să îl pună în poală. Găsiți pe internet tutoriale. Chiar dacă este mic, copilul poate manevra furculița cu stânga și cuțitul cu dreapta. Coatele nu au ce căuta pe masă. Faceți un joc cu copilul: "Dacă stau cu spatele, nu trebuie să știu că mănânci....Aha, te-am prins! Dacă reușești să mănânci fără să te aud, primești ceva bun!". Pentru că la masă nu sunt acceptate zgomotele mestecatului sau zdrăngănitul tacâmurilor în farfurie.

E greu, dar să vedeți cum este să nu știi nimic din toate astea la 24 de ani! Să ajungi într-un grup spre care tânjești și care valorizează felul în care mănânci când tu nu ai automatizate toate aceste lucruri, practic îți blochează energia care ar trebui canalizată către conversație pentru că ai îndreptat-o către multitudinea de tacâmuri, cuțite, cuțitașe, furculițe mari și mici, cuțitul ăla misterios care stă izolat, multe pahare și toate astea fără instrucțiuni. În timp ce ceilalți baletează cu lejeritate printe ele.

Învățarea acestor lucruri simple este la început un efort, dar va crește concentrarea coplilului la propria persoană și implementează de la o vârstă fragedă ideea că suntem responsabili de partea noastră din orice în această lume. A fi o persoană plăcută nu vine de la sine, ci necesită un efort și din partea noastră.

Cred că valorăm ceva ca persoane doar pentru că ne-am născut, dar asta în fața divinității. În societate trebuie să depunem eforturi, iar cercurile selecte la care fiecare părinte tânjește pentru copilul lui au anumite criterii de acceptare. Și aceleași pentru excludere.

Pe lângă bunele maniere, care sunt o chestiune practică cu efecte în planul autocontrolului, educația trebuie să conțină informații despre ce facem cu emoțiile care ne copleșesc.

Grupurile selecte nu sancționează fățiș lipsa bunelor maniere, dar este foarte probabil să considere că vine la pachet cu lipsa de autocontrol și cu necinstea.