Beneficiile plânsului

Cercetătorii au măsurat schimbările fiziologice la adulți după ședințe de terapie în care plânseseră. Rezutatele au arătat scăderea tensiunii arteriale și a temperaturii corpului, ritm cardiac echilibrat și unde cerebrale sincronizate. Această relaxare a fost mai consistentă după o repriză de plâns decât după aceeași perioadă de exerciții fizice. Studiile mai arată că o creștere a hormonilor de stres în organism poate induce plânsul mai repede decât gazul iritant. De aici teoria că rolul imediat al plânsului este curățarea unor cantități importante de hormoni de stres. 

M.M. 36 de ani, are un copil în vârstă de 4 ani. M.M. vine la terapie pentru episod depresiv, anxietate. Se simte epuizată de sarcinile zilnice, nu are cine să o ajute prea mult. Descoperim împreună că cel mai frustrant este atunci când copilul plânge, "simt că o iau razna, mă blochez, chiar l-am zgâlțâit de câteva ori". Trăiește sub imperiul fricii că cel mic va plânge și azi. Îi spune mereu "plângi ca o fetiță" desi știe că greșește.

Motivele pentru care M.M. este speriată de plânsul copilului este că a crescut într-o familie cu un tată agresiv. Și ea și mama ei riscau să fie bătute la fiecare criză de nervi a tatălui ei. Nu-și permitea să plângă pentru că era pedepsită. Educarea copiilor în spiritul anulării plânsului este o mutilare. Mutilare se numește chiar dacă amputezi o abilitate emoțională, ceva ce nu este vizibil cu ochiul liber.

Plânsul din frustrare este cel mai greu de gestionat. Adică atunci când părintele știe că nu există o suferință fizică mare. Dar există una sufletească și este tot o pierdere. Victimizarea, pânsul fals, smiorcăiala, plânsul prelungit sunt semnale că există un atac resimțit la stima de sine. Copilul și-a pierdut statutul și imaginea invincibilă despre sine.

Un adult echilibrat emoțional trebuie să știe să facă diferența între suferința fizică și frustrare. Plânsul care se datorează unei frustrări are nevoie de o atitudine mai fermă, mai mobilizatoare din partea adultului.

Un alt fel de plâns se datorează unei pierderi, este plin de suferință și vine din durerea că nu mai putem recupera ceea ce am pierdut pentru că așa e viața, jucăriile sunt făcute de oameni și se mai strică, oamenii se supără, se mută, pleacă, mor, pierdem relații pierdem visuri, pierdem timp.

Sursa plânsului trebuie încadrată corect în primul rând pentru ca reacția părintelui să fie de ajutor. Nu întoaceți spatele copilului, nu îl ignorați pentru că vi se pare că plânsul se datorează unei suferințe false. Expresiile "plângi ca o muiere" sau "ca o fetiță", "bărbații adevărați nu plâng", "stai că îți dau eu motive să plângi" sau ”nu mai plânge că o să râdă lumea de tine” au consecințe grave în viața de adult. Plânsul nu este o dovadă de slăbiciune, este o necesitate, o funcție eliberatoare cu care suntem dotați de la natură, nu inventată de oamenii "slabi".

Dacă vă pasă, strângeți din dinți și nu le zădărniciți niciodată plânsul. Compasiunea fertilizează terenul pentru învățarea lecțiilor de viață.